Unele călătorii rămân în memorie pentru locurile spectaculoase pe care le-ai văzut, altele pentru mâncarea pe care ai descoperit-o, iar altele pentru toate lucrurile neașteptate care ți se întâmplă pe parcurs.
Grenoble intră, fără îndoială, în ultima categorie.
Am ajuns în Grenoble, Franța, împreună cu *le husband, care avea acolo o conferință cu munca și, cum eu eram partea privilegiată a ecuației, am fost invitată în rol de plus one. 👸 El cu programul lui de conferință, eu într-un citybreak să descopăr orașul.
Am stat la Residhotel Grenette, un hotel pe care, în cazul nostru, nu l-am ales noi. 😁 *Le husband era acolo cu munca, iar cazarea fusese rezervată și plătită de companie, așa că, fiind gratis, nu am avut absolut nimic de comentat.
În plus, poziționarea s-a dovedit foarte bună pentru mine. Cât timp *le husband era prins cu conferința, eu puteam să ies la plimbare și să descopăr Grenoble-ul pe cont propriu, fără să pierd prea mult timp cu drumurile.
Și, deși nu am stat foarte mult, am adunat suficiente povești cât să merite un loc aici pe blog.
Grenoble, la început de primăvară
Era final de iarnă, iar Grenoble avea un aer foarte plăcut. În oraș era deja suficient de primăvăratic cât să te poți plimba fără probleme, însă munții din jur erau încă acoperiți de zăpadă.
Grenoble este genul de oraș în care muntele nu este doar undeva „în apropiere”, ci face parte din decorul permanent. Îl vezi în depărtare, deasupra clădirilor, și îți amintește constant că ești în Alpi.
Cum *le husband era ocupat cu ale lui, am avut câteva ore bune doar pentru mine și am plecat singură să descopăr orașul.
Am mers pe străzi fără un plan foarte bine pus la punct, am admirat clădirile, am explorat centrul și m-am bucurat de una dintre plăcerile mele preferate atunci când ajung într-un loc nou: să mă plimb pur și simplu și să văd unde mă poartă pașii.
Totul bine și frumos până când a trebuit să demonstrez cât de bine știu eu franceză. 🫣
Rătăcită prin Grenoble, „vorbitoare” de franceză
Trebuia să mă întâlnesc cu *le husband într-un anumit punct și urma să ajung acolo cu autobuzul. Aveam o indicație foarte clară: trebuia să cobor la o anumită stație.
Numai că am coborât cu o stație mai devreme decât trebuia și, evident, m-am rătăcit.
Și aici a intervenit încrederea mea absolută în cunoștințele de limba franceză. Doar studiasem franceza vreo 12 ani la școală. Ce putea fi atât de greu să opresc un om pe stradă și să cer niște indicații?
Ei bine… aparent, foarte greu.
Pentru că în momentul în care a trebuit să vorbesc, parcă mi s-a înnodat limba.
Cuvintele pe care le aveam foarte clar în cap nu mai erau aceleași cu cele care ieșeau pe gură. 😅
Am încercat să explic unde vreau să ajung, am gesticulat, probabil am produs niște propoziții care în mintea mea sunau foarte franțuzește și, în realitate, probabil sunau ca un amestec de franceză, engleză, română și panică.
În cele din urmă, am apelat la *le husband.
L-am sunat, i-am spus pe unde eram, i-am dat câteva repere și am așteptat cuminte să vină să mă ia.
Ca pe o prințesă. 😁
O cină pe deal, prin grădinile oamenilor
De acolo am plecat împreună spre un restaurant aflat undeva pe un deal.
Am lăsat mașina la baza dealului și am început să urcăm pe jos prin, aparent, grădinile oamenilor.
Nu era un restaurant fancy, ci mai degrabă un loc foarte tradițional. Nu știu dacă așa funcționa mereu, însă în seara respectivă restaurantul s-a deschis special pentru că făcuserăm noi rezervare. Și, ca lucrurile să fie și mai interesante, a trebuit să alegem ce preparat vrem să mâncăm înainte să ajungem, ca totul să fie pregătit când ne așezăm la masă.
Aveam trei variante:
tartiflette, raclette sau fondue.
Brânză topită sub toate formele posibile, iar eu sunt mare fană brânză. 😋
*Le husband a ales tartiflette, dar eu am făcut ceea ce fac de obicei atunci când mi se oferă mai multe variante de brânză: am gustat din toate.
Nu regret nimic. 😆
Stridii pentru prima (și ultima) dată
Într-una dintre seri am ieșit la cină împreună cu colegii lui *le husband la un restaurant cu specific pescăresc. Pentru că eram în Franța și voiam să fiu deschisă la experiențe culinare noi, am încercat pentru prima dată stridii.
A fost o experiență.
Nu una bună. 😁
Nu mi-au plăcut deloc.
În timp ce ceilalți își mâncau liniștiți stridiile, eu încercam să găsesc modalitatea prin care să înec stridia în cât mai multă lămâie ca să nu mai simt nici gustul, nici textura.
Nu a funcționat. A fost o experiență culinară de bifat pe listă, dar cu siguranță nu una de repetat.
De ce am ajuns eu pe munte, iarna
Îmi place muntele. Fac drumeții, îmi place să merg pe poteci și să descopăr locuri noi. Există însă o excepție: iarna.
Nu-mi place zăpada. Deloc.
Dacă ar fi după mine, aș ieși din casă din nou când apare iarba. Până atunci, prefer un film, o pătură, ceva cald de băut și să vad zăpadă pe geam.
Așa că nu am fost tocmai încântată când s-a ivit ocazia unei excursii prin zăpadă. Dar, luată de val și de entuziasmul celorlalți, m-am trezit echipată cu bocanci, echipament de ski și rachete de zăpadă în picioare și, înainte să-mi dau seama, eram pe o potecă prin Alpi.
Nu am fotografii din aventura asta. Peisajul era superb, dar eu eram atât de înghețată încât ultimul lucru la care mă gândeam era să scot aparatul foto. Nu-mi ardea mie de făcut poze.
Și, ca aventura să fie și mai amuzantă, unul dintre colegii lui *le husband vedea zăpada pentru prima dată. Crescuse în India și nu avusese până atunci ocazia să o întâlnească.
Pentru el, era o minune. Pentru mine, era motivul pentru care mă întrebam ce caut acolo.
Se rostogolea prin zăpadă, scutura crengile copacilor ca să-i cadă zăpada în cap și se bucura de tot ca un copil care tocmai descoperise cea mai tare jucărie din lume.
La început ni s-a părut chiar simpatic.
Până când a început să scuture crengile și peste noi.
El probabil era convins că ne bucurăm la fel de mult ca el. Eu nu râdeam deloc.
În cele din urmă, am ajuns înapoi, ne-am dat jos echipamentele și am intrat într-o cabană să ne încălzim cu o ciocolata caldă.
Nu pot spune că a fost my kind of day, dar am făcut-o și pe asta.
Poate că nu am multe fotografii din Grenoble, dar am rămas cu o colecție destul de bună de amintiri.
Iar uneori, până la urmă, exact astea sunt cele mai bune suveniruri dintr-o călătorie.
Iar dacă ajungeți la Grenoble și vreți să vedeți ce experiențe puteți găsi prin oraș și prin Alpi, puteți arunca un ochi pe GetYourGuide, unde sunt adunate mai multe activități disponibile în zonă:
Acest articol conține linkuri de afiliere. Dacă alegi să faci o achiziție, o rezervare sau să folosești un serviciu prin intermediul lor, pot primi un mic comision, fără niciun cost suplimentar pentru tine.