
Dacă tot am intrat în noul an cu forțe proaspete, mi-am pus pe listă o rezoluție care să mă împace și cu oglinda, dar și cu papilele gustative: mai multe proteine în farfurie.
Știți deja că nu mă pot lipsi de micile momente dulci ale zilei (la plural, pentru că sunt mai multe pe zi 😅), așa că marea provocare a fost să transform desertul într-un aliat pentru sală.
Iar când spun „desert proteic”, ingredientul vedetă este, inevitabil, pudra proteică. Recunosc, relația mea cu ea a fost una complicată; în shake-uri sau smoothie-uri pur și simplu nu ne înțelegem 🫣. Așa că, în ultima perioadă, am început să o folosesc mai degrabă în deserturi.
Și cum sunt un „chocolate addict” declarat, era destul de previzibil unde avea să ajungă experimentul meu: la un brownie proteic cu banane, brânză, cacao și ciocolată.
După mai multe încercări, am ajuns la varianta care mi-a plăcut cel mai mult și pe care o găsiți mai jos. Este un brownie fără făină și fără zahăr adăugat, cu un aport bun de proteine și cu ingrediente simple.
Dar înainte să vă apucați de treabă, vreau să fac o mică precizare legată de textura lui, pentru că este important să știți la ce să vă așteptați.
Nu este un brownie clasic, fudgy, foarte umed și aproape cremos. Textura acestei variante este mai degrabă densă și compactă, iar gustul de brânză și ciocolată este destul de pronunțat. Mie tocmai combinația asta îmi place, dar nu vreau să porniți de la așteptarea unui brownie clasic. 😊

De ce merită să încerci această rețetă?
În primul rând, pentru că este o variantă simplă de desert proteic pentru momentele în care ai poftă de ceva dulce și ciocolatos.
Bananele bine coapte aduc dulceață și aromă, cacaua și ciocolata dau gustul intens de ciocolată, iar brânza și pudra proteică contribuie la textura densă și la aportul de proteine.
Îmi place și pentru că nu trebuie să cauți ingrediente sofisticate și nici să petreci prea mult timp în bucătărie.
Pe scurt, este:
- potrivit pentru a fi păstrat câteva zile la frigider.
- fără făină;
- fără zahăr adăugat;
- bogat în proteine;
- cu gust intens de ciocolată si brânză;
- ușor de pregătit;
- potrivit pentru a fi păstrat câteva zile la frigider.
Câteva sfaturi utile pentru un brownie cu banane proteic reușit
Folosește banane bine coapte. Cu cât sunt mai coapte, cu atât sunt mai dulci și mai aromate. Într-o rețetă fără zahăr adăugat, acest lucru contează destul de mult.
Așa că, dacă ai câteva banane care au început să capete pete maronii, nu le arunca. Sunt perfecte pentru această rețetă. 😁
Alege pudra proteică în funcție de preferințele tale. Eu am folosit pudră proteică cu aromă de vanilie, dar poți folosi și una cu aromă de ciocolată. Ține cont doar că pudrele proteice diferă ca gust și nivel de dulceață, iar acest lucru poate influența rezultatul final.
Nu îl coace excesiv. Chiar dacă pare încă moale atunci când îl scoți din cuptor, brownie-ul se va întări pe măsură ce se răcește. Dacă îl lași prea mult la cuptor, textura poate deveni uscată.
Lasă-l să se răcească înainte de porționare. Știu că este greu să ai răbdare când miroase a ciocolată în toată bucătăria 😅, dar după răcire textura se stabilizează și brownie-ul se taie mult mai frumos.

Întrebări frecvente
Brownie-ul proteic este fără zahăr?
Nu conține zahăr adăugat. Dulceața vine în principal din bananele bine coapte, iar ciocolata contribuie și ea la cantitatea de zaharuri din rețetă.
Pot folosi altă pudră proteică?
Da. Poți folosi pudră proteică de vanilie sau de ciocolată. Deoarece produsele diferă ca gust și dulceață, rezultatul final poate fi puțin diferit.
De ce este brownie-ul atât de dens?
Aceasta este textura specifică rețetei. Brânza, bananele și pudra proteică contribuie la consistența densă și compactă. Nu urmărim textura fudgy a unui brownie clasic.
Cum se păstrează brownie-ul proteic?
Păstrează-l la frigider, într-un recipient închis. Mie îmi place chiar mai mult după ce a stat câteva ore la rece, când textura devine și mai densă.
Câte proteine are o porție?
O porție are aproximativ 9,6 g de proteine și 115 kcal, în funcție de ingredientele folosite. Valorile nutriționale pot varia în special în funcție de pudra proteică și ciocolată.
Alte rețete fără zahăr adăugat
Dacă vrei sa încerci și alte rețete sănătoase, fără zahăr, aruncă o privire peste:
Napolitane fără Zahăr cu Caramel de curmale (Prăjitura Lica reinterpretată)
Rețeta Sănătoasă de Brownies fără Coacere
Brownie Proteic cu Banane – Rețetă Fără Făină și Fără Zahăr Adăugat
9
bucăți10
minutes25
minutes115
kcal9,6
g8,7
g4,2
gBrownie proteic cu banane, fără făină și fără zahăr adăugat, cu gust intens de ciocolată și o textură densă. O variantă simplă și delicioasă pentru un desert bogat în proteine.
Ingrediente
- Pentru o tavă mică (18 × 18 cm):
2 banane coapte
2 ouă
160 g brânză slabă (0,5% grăsime de la Hochland)
40 g cacao
60 g pudră proteică cu aromă de vanilie
1 fiolă esență de vanilie Dr. Oetker sau 1 linguriță esență de vanilie
1 praf de sare
50 g ciocolată neagră (70% cacao)
Instrucțiuni
- Se pun toate ingredientele în blender și se mixează câteva minute, până când se obține o compoziție omogenă și fină.
- La final, se adaugă 40 g de ciocolată mărunțită sau fulgi de ciocolată și se amestecă ușor, cât să se încorporeze.
- Se toarnă compoziția în tavă și se presară deasupra restul de 10 g de ciocolată.
- Se coace în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 25–28 de minute. Atenție să nu se depășească timpul de coacere, deoarece mijlocul trebuie să rămână ușor umed.

