Doua luni de sala mai tarziu

In urma cu ceva timp scriam aici ca imi fac curaj sa merg din nou la sala si sper sa nu renunt dupa primul abonament alaturi de un antrenor personal. Ei bine… au trecut deja doua luni si, spre surprinderea mea (si, sunt convinsa, si a altora 😄), urmeaza sa-mi fac si al treilea abonament.

Daca mi-ar fi spus cineva asta acum doua luni, probabil as fi ras.

La inceput uram zilele de marti si joi. Exact atunci aveam antrenamentele cu *le pam-pam. Au fost seri in care abia reuseam sa cobor scarile dupa antrenament, iar febra musculara ma facea sa jur ca nu voi mai calca niciodata intr-o sala de fitness.

Si totusi, de fiecare data m-am intors.

Cred ca unul dintre motive a fost faptul ca merg impreuna cu *le husband. M-a incurajat de fiecare data cand voiam sa renunt si imi place sa cred ca acelasi lucru am facut si eu pentru el.

Desi… daca e sa fim sinceri, el este mai lenes decat mine. 😄

Uite, am zis-o.

Oare cand o sa-mi placa sala?

In cazul meu, probabil ca niciodata. 😂

Nu stiu daca as spune ca imi place. Sunt mai degraba in faza in care incerc sa ma conving ca imi place. 😄

Totusi, exista un semn clar ca ceva s-a schimbat.

Am inceput sa mergem la sala si in zilele in care nu avem antrenor.

Bine… prin “zile” a se intelege inca o zi pe saptamana, pe langa cele doua sedinte. Nu exageram.

Cred ca diferenta o face faptul ca intre timp am inceput sa ne cunoastem mai bine.

Eu si *le pam-pam.

Sau, mai corect spus, el a inceput sa ma cunoasca pe mine.

Stie exact cand sa-mi atinga orgoliul astfel incat sa mai fac o repetare, chiar daca sunt convinsa ca nu mai pot. Nu mai apuc nici sa-mi dau ochii peste cap, asa cum faceam in prima luna, pentru ca deja imi demonstreaza ca pot mai mult decat cred.

Si, cel putin momentan, asta este suficient ca sa ma tina motivata.

Mai vorbim peste sase luni. 😄