
Astăzi se împlinește o săptămână de când am achiziționat aparatul de gofre de la KitchenShop și cum aș fi putut sărbători mai bine dacă nu cu o rețetă nouă de gofre? 😂 De data asta, niște gofre cu brânză cottage și iaurt grecesc, cu un conținut crescut de proteine. 💪
Am avut pe wishlist acest aparat de aproximativ un an, iar întâmplarea a făcut să primesc un email săptămâna trecută în care anunțau că este redus. L-am rezervat imediat în magazin, ca să fiu sigură că îl voi găsi, și de îndată ce s-a deschis mall-ul, am fost prezentă să-l ridic cu mare nerăbdare. 😁
De atunci nu a trecut nicio zi fără să fac o rețetă nouă de vafe, spre disperarea *le husband-ului. 😅 Am început cu rețeta originală de gofre belgiene, pe care o știe toată lumea, cât să testez aparatul, apoi am început să combin ingrediente și să creez propriile rețete.
Așa au apărut și aceste gofre cu brânză cottage și iaurt grecesc. Pe lângă faptul că sunt foarte gustoase și ușor de făcut, ingredientele folosite le dau și un conținut crescut de proteine, ceea ce le face o variantă foarte bună pentru un mic dejun mai sățios.
De ce o să-ți placă aceste gofre cu brânză cottage
Sunt câteva lucruri care m-au făcut să păstrez rețeta în categoria „de repetat”:
- au un conținut crescut de proteine datorită ingredientelor folosite;
- se pregătesc foarte repede;
- au o textură moale și pufoasă la interior;
- brânza cottage și iaurtul grecesc le fac mai consistente și mai sățioase;
- nu ai nevoie de ingrediente complicate;
- le poți servi atât în varianta dulce, cât și cu toppinguri după preferință.
Practic, este genul de mic dejun pe care îl poți pregăti fără prea multă bătaie de cap și care te ajută să începi ziua cu o masă mai bogată în proteine.
Cum poți servi gofrele cu brânză cottage și iaurt grecesc
Aici chiar aveți libertate, pentru că baza este destul de neutră și merge foarte bine cu tot felul de combinații.
Pentru o variantă dulce, mie îmi place să le servesc cu fructe de pădure, banane, puțin iaurt grecesc, unt de arahide sau un strop de miere.
Dacă vreți să păstrați micul dejun mai bogat în proteine, puteți adăuga deasupra iaurt grecesc, brânză cottage cremoasă sau unt de arahide, în funcție de ce vă place.
Iar dacă vă plac combinațiile dulce-sărat, puteți experimenta fără probleme. Până la urmă, aici este frumusețea gofrelor: le poți adapta foarte ușor în funcție de ce ai prin frigider.
Sfaturi pentru niște gofre cu brânză cottage reușite
Nu amesteca aluatul excesiv. După ce ingredientele sunt omogenizate, este suficient. Nu vrem să pierdem tot aerul obținut în timpul mixării ouălor.
Daca nu folosești un aparat de gofre smart care să te anunțe când gofrele sunt gata, nu deschide aparatul prea devreme. Dacă ridici capacul înainte ca aluatul să fie suficient de bine copt, există șanse ca gofra să se rupă sau să rămână lipită de aparat.
Daca nu folosești un aparat de gofre smart care să te anunțe când este pregătit de copt, lasă aparatul să se încingă bine înainte. Este unul dintre detaliile care fac diferența între niște gofre rumenite frumos și unele care ies mai degrabă moi și palide.
Dacă aparatul tău cere ungere, nu sări peste pasul acesta. Mai ales la primele gofre, este bine să folosești ulei sau unt decât să te trezești ca trebuie să desprinzi aluatul cu spatula. 😅

Întrebări frecvente despre gofrele cu brânză cottage
Sunt aceste gofre bogate în proteine?
Da. Brânza cottage, iaurtul grecesc și ouăle sunt surse de proteine, iar combinația lor face ca aceste gofre să aibă un conținut mai crescut de proteine decât multe dintre variantele clasice de gofre.
Se simte gustul de brânză cottage?
Nu într-un mod deranjant. Brânza cottage se combină cu restul ingredientelor, iar rezultatul final este o gofră cu gust delicat, nu una care să aibă gust evident de brânză.
Pot să pregătesc gofrele în avans?
Da. Dacă vreți să le pregătiți pentru mai multe zile, lăsați-le să se răcească bine și păstrați-le într-un recipient închis.
Pentru a le reda textura mai plăcută, le puteți încălzi înainte de servire, ideal într-un toaster sau câteva minute la cuptor.
Eu le prefer proaspăt făcute, când sunt încă ușor calde, dar varianta aceasta este utilă dacă vreți să aveți micul dejun pregătit din timp.
Alte rețete pentru micul dejun
Dacă vă plac ideile de mic dejun simple și ușor de pregătit, mai găsiți pe blog și alte variante pe care le puteți încerca:
Clătite cu ovăz și morcov – o variantă simplă, potrivită atât pentru micul dejun, cât și pentru o gustare.
Brioșe englezești la tigaie – perfecte dacă vreți să pregătiți ceva puțin diferit pentru un mic dejun mai consistent.
Gogoși cu ricotta – pentru zilele în care micul dejun se transformă oficial în desert. 😁
Rețetă Gofre (Vafe) cu Brânză Cottage și Iaurt Grecesc
6
gofre10
minutes20
minutes210
kcal7
gGofre pufoase cu brânză cottage și iaurt grecesc, cu un conținut crescut de proteine. O idee simplă și gustoasă pentru un mic dejun sățios.
Ingrediente
3 ouă
50 g zahăr
20 ml ulei de cocos, lichid
100 g făină
100 g brânză cottage
150 g iaurt grecesc 2%
50 ml lapte
1 linguriță esență de vanilie
3 g praf de copt
Instrucțiuni
- Se bat ouăle împreună cu zahărul până când își dublează volumul, iar zahărul este dizolvat.
- Se adaugă uleiul de cocos, brânza cottage, iaurtul grecesc, laptele și esența de vanilie și se mixează scurt, până la omogenizare.
- Se încorporează făina și praful de copt și se mixează doar până la obținerea unui aluat omogen. Se evită mixarea excesivă pentru a păstra aerul încorporat în ouă.
- Se preîncălzește aparatul de gofre și se unge, dacă este necesar.
- Se distribuie aluatul în forme și se coc gofrele până când sunt frumos rumenite.
- Se repetă procedeul până la epuizarea aluatului.
Notă
- Valorile nutriționale și numărul de calorii sunt estimative și au fost calculate pe baza ingredientelor și cantităților folosite în rețetă. Acestea pot varia în funcție de mărcile și tipurile de ingrediente utilizate, precum și de dimensiunea gofrelor.
Acest articol conține linkuri de afiliere. Dacă alegi să faci o achiziție, o rezervare sau să folosești un serviciu prin intermediul lor, pot primi un mic comision, fără niciun cost suplimentar pentru tine.
