Rețetă Gogoși cu Ricotta

Mini-gogoși cu ricotta servite cu smântână și dulceață de fragi

Aveam în minte să fac ceva dulce, mai light, pentru după sală, dar în final smântâna și dulceața m-au corupt 😀. Așa au apărut aceste mini-gogoși cu ricotta, care mie mi se par un fel de verișoare mai mici și mai delicate ale tradiționalilor papanași.

Și, dacă tot mă declar ricotta addict, era aproape imposibil să nu-mi placă. 😛

Îmi place rețeta asta pentru că este foarte simplă, nu necesită aluat dospit și nu trebuie să aștepți o veșnicie până când sunt gata. În aproximativ 30 de minute ai pe masă niște gogoși mici, aromate și numai bune de mâncat cât sunt calde.

Din cantitatea din rețeta de mai jos ies aproximativ 15 gogoși mici, în funcție de cât de mari le faceți.

Fiind mici, se prăjesc destul de repede, așa că merită să le urmăriți și să nu le lăsați nesupravegheate. Eu le-am făcut în aproximativ 2-3 minute pe fiecare parte.

Dacă aveți o tigaie mai mare, puteți să coaceți mai multe gogoși odată și terminați și mai repede.

Gogoși cu ricotta servite cu smântână și dulceață

De ce îmi plac gogoșile cu ricotta

În primul rând, pentru că sunt foarte ușor de făcut. Nu ai nevoie de tehnici complicate și nici de cine știe ce ingrediente sofisticate.

Ricotta le dă o textură plăcută și le face diferite de gogoșile clasice. Sunt mici, moi la interior și se potrivesc de minune cu ceva cremos și ceva dulce lângă ele.

Și mai este un avantaj: sunt gata repede. Genul acela de desert pe care îl faci când ai poftă de ceva bun, dar nu ai chef să petreci jumătate de zi în bucătărie. 🙂

Cum se servesc gogoșile cu ricotta

Eu le-am servit cu smântână și dulceață de fragi, făcută de mama. Combinația mi s-a părut perfectă: gogoșile calde, smântâna rece și puțin dulce-acrișor de la dulceață.

Dar merg foarte bine și cu alte tipuri de dulceață – de fructe de pădure, vișine, căpșune sau zmeură. Dacă vreți ceva și mai simplu, sunt bune și doar pudrate cu puțin zahăr pudră.

Practic, aici puteți să vă jucați cu toppingurile după pofta inimii.

Gogoși mici cu ricotta, smântână și dulceață, servite ca desert

Câteva sfaturi pentru gogoși reușite

Aluatul pentru aceste gogoși cu ricotta este destul de moale. Asta este normal și nu trebuie să încercați să-l transformați într-un aluat tare, ca cel pentru gogoșile clasice.

Important este ca uleiul să fie suficient de încins atunci când începeți prăjirea, astfel încât gogoșile să se rumenească frumos la exterior fără să absoarbă prea mult ulei.

Pentru că sunt mici, se gătesc rapid. După primele câteva gogoși o să vă dați seama imediat de timpul potrivit pentru tigaia voastră.

Alte rețete cu ricotta

Dacă și vouă vă place ricotta la fel de mult ca mie, mai am câteva rețete pe blog în care o puteți folosi. De la deserturi la preparate sărate, ricotta este unul dintre ingredientele pe care le găsesc mereu motive să le pun în ceva bun. 🙂

Rețetă Gogoși cu Ricotta

Recipe by Loredana Arion
Porții

15

gogoși
Timp de preparare

10

minutes
Timp de gătire

15

minutes
Calorii per gogoașă

70

kcal

Niște gogoșele mici și moi cu ricotta, numai bune cât sunt calde, mai ales cu smântână și dulceață deasupra. Se fac rapid și dispar la fel de repede. 😛

Ingrediente

  • 250 g ricotta

  • 2 ouă

  • 2 linguri de făină

  • 1 lingură rasă de zahăr brun

  • ½ linguriță de coajă rasă de lămâie

  • ½ linguriță de bicarbonat de sodiu

  • 50 ml ulei pentru prăjit

  • Notă: În loc de coajă de lămâie puteți folosi și esență de vanilie. Cred că s-ar potrivi foarte bine, doar că eu nu aveam la momentul respectiv.

Instrucțiuni

  • Se pun toate ingredientele într-un bol și se amestecă bine cu o lingură.
  • Se obține un aluat destul de moale, dar suficient de consistent încât să nu curgă.
  • Se ia aluatul cu lingura și se transferă în tigaia cu ulei încins.
  • Se prăjesc gogoșelele pe ambele părți, timp de aproximativ 2-3 minute pe fiecare parte, până când sunt rumenite frumos.
  • Se scot pe o farfurie tapetată cu hârtie absorbantă pentru a elimina excesul de ulei.

2 Comentarii

  1. Excelente gogoselele. Am facut si eu, le-au devorat toti din casa.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CAPTCHA * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.