
Sunt primele clătite fără făină pe care le-am făcut și trebuie să recunosc că am fost puțin sceptică în privința rezultatului. Adică, serios acum, cât de bune pot fi niște clătite făcute doar din banane și ouă? 😁
Dar cum *le husband le-a devorat aproape instant, am zis că experimentul a fost un succes. Ori i-au plăcut foarte mult, ori îi era foarte foame. Probabil câte puțin din ambele. 😄
De atunci, clătitele cu banane fără făină au rămas pe lista mea de rețete simple pentru micul dejun. Se fac rapid, din doar câteva ingrediente, și sunt perfecte atunci când ai o banană bine coaptă pe care nu mai știi cum să o folosești.
Au o textură moale, sunt ușor dulci datorită bananei și merg foarte bine cu fructe proaspete. Nu sunt la fel de pufoase ca niște clătite americane clasice, dar tocmai asta le face puțin diferite.
De ce o să-ți placă aceste clătite cu banane
În primul rând, pentru că sunt foarte simplu de făcut. Nu ai nevoie de făină, lapte sau alte ingrediente complicate. Și nici nu trebuie să petreci prea mult timp în bucătărie.
În plus, banana le oferă suficientă dulceață naturală încât să nu fie nevoie de zahăr rafinat. Dacă folosești o banană foarte coaptă, poți chiar să renunți la siropul de arțar.
Îmi place și faptul că le poți combina cu aproape orice fruct ai prin frigider. Sunt bune atât pentru un mic dejun rapid în timpul săptămânii, cât și pentru diminețile de weekend în care ai chef de ceva dulce, dar nu neapărat de un desert.
Sfaturi pentru clătite cu banane reușite
Deși rețeta este foarte simplă, sunt câteva lucruri de care merită să ții cont.
Folosește banane bine coapte. Cu cât banana este mai coaptă, cu atât clătitele vor fi mai dulci și mai aromate. În plus, banana se va pasa mai ușor și vei obține o compoziție mai omogenă.
Nu face clătitele prea mari. Pentru că nu conțin făină, sunt mai fragile decât clătitele obișnuite și se pot rupe atunci când le întorci. Cel mai bine este să faci clătite mici, pe care să le poți manevra ușor cu o spatulă.
Ai răbdare cu ele. Focul prea mare le poate rumeni rapid la exterior, în timp ce interiorul rămâne prea moale. Eu recomand să le gătești la foc mic spre mediu și să le întorci doar atunci când sunt suficient de ferme.
Folosește o tigaie antiaderentă. Te va ajuta să le întorci mai ușor, fără să fie nevoie de mult ulei.

Cu ce poți servi clătitele cu banane?
Prima dată le-am servit cu mango, căpșuni și câteva frunze de mentă. Mi-a plăcut foarte mult combinația, mai ales pentru că fructele proaspete echilibrează dulceața bananei.
Dar sunt sigură că merg la fel de bine și cu alte combinații.
Dacă vrei un mic dejun mai sățios, poți adăuga puțin iaurt grecesc și câteva nuci. Pentru ceva mai dulce, încearcă-le cu unt de arahide sau puțină ciocolată neagră topită.
Iar dacă preferi varianta simplă, câteva fructe de pădure sunt mai mult decât suficiente.
Întrebări frecvente despre clătitele cu banane
De ce se rup clătitele cu banane când le întorc?
Pentru că nu conțin făină, compoziția este mai delicată decât cea a clătitelor clasice.
Dacă le faci prea mari sau încerci să le întorci prea devreme, se pot rupe destul de ușor.
Secretul este să le faci mici și să le lași să se gătească suficient pe prima parte înainte de a le întoarce.
Pot adăuga făină de ovăz?
Sigur. Dacă preferi clătitele puțin mai ferme, poți adăuga o cantitate mică de făină de ovăz.
Textura va fi diferită de cea a rețetei originale, dar clătitele vor fi mai ușor de întors.
Pot păstra clătitele cu banane pentru a doua zi?
Da. Le poți păstra într-un recipient închis, la frigider, aproximativ 1–2 zile.
Totuși, eu le prefer proaspăt făcute, când sunt încă puțin calde. După refrigerare, textura poate deveni mai umedă și mai compactă.
Sunt clătitele cu banane fără făină și fără gluten?
Rețeta originală nu conține ingrediente cu gluten. Totuși, dacă pregătești clătitele pentru cineva cu boală celiacă, verifică ingredientele folosite și evită contaminarea încrucișată.
Alte rețete pentru un mic dejun delicios
Dacă îți plac clătitele și cauți idei noi pentru micul dejun, mai am câteva rețete pe blog pe care merită să le încerci.
Pentru o variantă cu ovăz, încearcă aceste clătite cu ovăz și morcov. Sunt simplu de făcut, au o dulceață discretă și merg foarte bine cu fructe proaspete.
Dacă preferi clătitele mai aromate, îți recomand și clătitele cu morcovi și nuci, o combinație foarte bună de texturi și arome.
Pentru un mic dejun de weekend, când ai puțin mai mult timp la dispoziție, poți încerca rețeta de clătită la cuptor. Este una dintre preferatele mele și o poți servi cu aproape orice fruct.
Iar dacă ai mai multe banane coapte prin casă și ai chef de ceva ciocolătos, încearcă și brownie-ul cu banane și unt de arahide. 🤎
Clătite cu Banane și Ouă, Fără Făină – Rețetă Simplă
2
porții5
minutes10
minutes150
kcalClătite cu banane și ouă, fără făină, din doar 3 ingrediente. Sunt moi, ușor dulci și se prepară rapid, fiind perfecte pentru un mic dejun simplu și delicios.
Ingrediente
1 banană medie, bine coaptă
2 ouă
1 linguriță de sirop de arțar
Câteva picături de ulei, pentru uns tigaia
- Opțional, pentru servire
Mango
Căpșuni
Frunze proaspete de mentă
Instrucțiuni
- Se curăță banana și se rupe în bucăți.
- Se pun banana, ouăle și siropul de arțar într-un blender și se mixează aproximativ 1 minut, până se obține o compoziție omogenă.
- Se încălzește o tigaie antiaderentă la foc mic spre mediu și se unge cu foarte puțin ulei.
- Se toarnă cantități mici de compoziție în tigaie, formând clătite de aproximativ 6–7 cm în diametru.
- Se gătesc aproximativ 30 secunde – 1 minut pe prima parte, până când marginile încep să se stabilizeze și clătitele pot fi ridicate ușor cu spatula.
- Se întorc cu grijă și se mai gătesc aproximativ 20-30 secunde pe cealaltă parte, până când sunt rumenite și bine închegate.
- Se servesc calde, cu mango, căpșuni și frunze proaspete de mentă sau cu alte fructe, după preferință.
Notă
- Valoarea nutrițională este estimativă și poate varia în funcție de cantitățile și produsele folosite. Nu include fructele sau alte ingrediente adăugate la servire.








![[EN] This apple cake is made with lots of thinly sliced apples, very little batter and has a moist, compact texture. And the salted caramel sauce on top takes it to another level. 🍎🤎👉 Find the recipe on the blog – link in bio.
https://www.loredanaarion.ro/en/apple-cake-with-salted-caramel/[RO] Această prăjitură cu mere foarte multe mere feliate subțire, puțin aluat și o textură umedă și compactă. Iar deasupra vine sosul de caramel sărat, care o completează perfect. 🍎🤎👉 Găsiți rețeta pe blog – link în bio.
https://www.loredanaarion.ro/prajitura-cu-mere-si-caramel-sarat/
.
.
.
.
.
#applecake #saltedcaramel #invisibleapplecake #prajituracumere #retetacumere](https://www.loredanaarion.ro/wp-content/uploads/2013/09/793678090_18619152523035854_5881653736870438239_n-480x640.jpg)
![[EN] A Dubai trip that has been sitting in my camera roll for far too long… and has finally made it to the blog. 😅Link in bio 🔗
https://www.loredanaarion.ro/en/dubai-vacation/[RO] O vacanță în Dubai care a stat mult prea mult timp în galeria foto… și care, în sfârșit, a ajuns pe blog. 😅Link in bio 🔗
https://www.loredanaarion.ro/vacanta-dubai/.
.
.
.
#Dubai #DubaiTravel #DubaiVacation #VisitDubai #ExoticVacation](https://www.loredanaarion.ro/wp-content/uploads/2026/04/782455807_18616775566035854_5079182756366064778_n-360x640.jpg)
![[EN] 🍑 The perfect summer dessert: a rustic apricot galette with vanilla cream and crunchy almonds. Simple, buttery and full of summer flavor. Recipe on the blog! ☀️ Link in bio 🔗
https://www.loredanaarion.ro/en/apricot-galette-with-vanilla-cream/[RO]🍑 Desertul perfect de vara: galeta rustica cu caise, crema de vanilie si fulgi crocanti de migdale. Simplu, fraged si plin de aroma de vara. Gasesti reteta pe blog! ☀️ Link in bio 🔗
https://www.loredanaarion.ro/galeta-cu-caise-si-crema-de-vanilie/
.
.
.
.
#apricotgalette #galetacucaise #summerdessert #baking #retetadevara #rusticdessert](https://www.loredanaarion.ro/wp-content/uploads/2020/05/781867432_18614136778035854_6509071787917465966_n-360x640.jpg)








![[EN] This apple cake is made with lots of thinly sliced apples, very little batter and has a moist, compact texture. And the salted caramel sauce on top takes it to another level. 🍎🤎👉 Find the recipe on the blog – link in bio.
https://www.loredanaarion.ro/en/apple-cake-with-salted-caramel/[RO] Această prăjitură cu mere foarte multe mere feliate subțire, puțin aluat și o textură umedă și compactă. Iar deasupra vine sosul de caramel sărat, care o completează perfect. 🍎🤎👉 Găsiți rețeta pe blog – link în bio.
https://www.loredanaarion.ro/prajitura-cu-mere-si-caramel-sarat/
.
.
.
.
.
#applecake #saltedcaramel #invisibleapplecake #prajituracumere #retetacumere](https://scontent-otp1-1.cdninstagram.com/v/t51.82787-15/793678090_18619152523035854_5881653736870438239_n.jpg?stp=dst-jpg_e35_tt6&_nc_cat=104&ccb=7-5&_nc_sid=18de74&efg=eyJlZmdfdGFnIjoiQ0FST1VTRUxfSVRFTS5iZXN0X2ltYWdlX3VybGdlbi5DMyJ9&_nc_ohc=a1ml1ZkpvYYQ7kNvwFsoUjA&_nc_oc=Adpnbx2S4-f_8cipDUf6szNeyZkApT2SSqf0v9-gcNbOmRqhIiyBAvPQIWfb0yyGbHk&_nc_zt=23&_nc_ht=scontent-otp1-1.cdninstagram.com&edm=ANo9K5cEAAAA&_nc_gid=6BgUKqfINwkHamfmmDahmw&_nc_tpa=Q5bMBQKTaLqTROBxZmbqRGieitvyJP4w2g8fSDqzW2FrLCp5sKQujGaShZZeA-3OzhGGhZZkmTl5ufcr&oh=00_AQN8aJuMZ5Yy5ecVsK2HJ_NpEEPyOEzr6beE7eUN3NvJzQ&oe=6AD5BBC1)
![[EN] This apple cake is made with lots of thinly sliced apples, very little batter and has a moist, compact texture. And the salted caramel sauce on top takes it to another level. 🍎🤎👉 Find the recipe on the blog – link in bio.
https://www.loredanaarion.ro/en/apple-cake-with-salted-caramel/[RO] Această prăjitură cu mere foarte multe mere feliate subțire, puțin aluat și o textură umedă și compactă. Iar deasupra vine sosul de caramel sărat, care o completează perfect. 🍎🤎👉 Găsiți rețeta pe blog – link în bio.
https://www.loredanaarion.ro/prajitura-cu-mere-si-caramel-sarat/
.
.
.
.
.
#applecake #saltedcaramel #invisibleapplecake #prajituracumere #retetacumere](https://scontent-otp1-1.cdninstagram.com/v/t51.82787-15/793580677_18619152571035854_6441160978434826045_n.jpg?stp=dst-jpg_e35_tt6&_nc_cat=104&ccb=7-5&_nc_sid=18de74&efg=eyJlZmdfdGFnIjoiQ0FST1VTRUxfSVRFTS5iZXN0X2ltYWdlX3VybGdlbi5DMyJ9&_nc_ohc=KAX5PqM832MQ7kNvwEEvgP8&_nc_oc=AdoYjKq-Ct7zYTx9g8nxJK5TcEWwtcPVWFyXVvbUlFEEbsBgsdt0hhCTPLjsoPDTLXw&_nc_zt=23&_nc_ht=scontent-otp1-1.cdninstagram.com&edm=ANo9K5cEAAAA&_nc_gid=6BgUKqfINwkHamfmmDahmw&_nc_tpa=Q5bMBQIw7Udp98Z9vVj32GCgSSL0s9J_ldYvgZ3aHl4cBFziS4NUg1Gvv-Xk-twPUMCnVsvJo7FVpgZ_&oh=00_AQMXWmdHZQRCjmpkFP0jnrL7OXHe-y_QfjGTCXa1xOc01Q&oe=6AD5D938)

vazut si facut 😀 delicioase!!
super! cu ce le-ai combinat?
cu nectarine, a fost o combinatie reusita 🙂