Pui cu Quinoa la Cuptor – Rețetă în Stil Mexican

Pui cu quinoa la cuptor, fasole roșie, porumb și brânză gratinată

Am făcut rețeta asta pui cu quinoa de trei ori într-o săptămână și jumătate. Nu pentru că nu aveam inspirație să gătesc altceva, ci pentru că mi-a plăcut atât de mult încât am tot repetat-o. 😁

Este o combinație de quinoa, pui, fasole roșie, porumb și sos de roșii, cu un strat de brânză topită deasupra. Iar dacă adaugi și puțin avocado la final, e și mai bună!

Îmi place că este o mâncare sățioasă, bogată în proteine și fibre, dar în același timp foarte simplu de pregătit. Merge perfect la prânz sau la cină, mai ales când ai poftă de ceva bun, fără să petreci prea mult timp în bucătărie.

De ce merită să încerci rețeta de pui cu quinoa la cuptor

În primul rând, pentru combinația de texturi și gusturi. Quinoa absoarbe sosul de roșii, fasolea și porumbul completează preparatul, iar brânza gratinată de deasupra le leagă pe toate.

În plus, este o rețetă destul de versatilă. Poți folosi ingredientele pe care le ai deja în casă și poți adapta cantitățile în funcție de preferințe.

Un alt avantaj este că poți pregăti mai multe porții odată. Se păstrează bine la frigider și se poate reîncălzi a doua zi, așa că este o variantă bună și pentru prânzul la pachet.

Sfaturi pentru un rezultat cât mai bun

Scurge bine ingredientele. Quinoa, fasolea și porumbul nu trebuie să conțină prea multă apă atunci când sunt amestecate cu sosul de roșii. Altfel, preparatul poate ieși prea apos.

Nu găti quinoa excesiv. Ideal este să rămână ușor fermă, pentru că va mai sta și la cuptor.

Alege brânza în funcție de ce îți place. Mozzarella se topește frumos, cașcavalul are un gust mai pronunțat, iar parmezanul adaugă o aromă mai intensă.

Adaugă avocado chiar înainte de servire. Îmi place contrastul dintre avocado rece și quinoa caldă, cu brânza topită deasupra.

Quinoa cu piept de pui, fasole roșie, porumb și sos de roșii, gratinată cu brânză la cuptor

Cu ce poți înlocui quinoa?

Dacă nu ai quinoa sau pur și simplu preferi altceva, poți folosi orez sau bulgur. Ambele se potrivesc foarte bine cu puiul, fasolea și porumbul.

Poți adapta și restul ingredientelor. De exemplu, pentru o variantă vegetariană, poți renunța la pui și poți adăuga mai multă fasole.

Iar dacă îți place mâncarea picantă, poți adăuga fulgi de chili, ardei iute sau puțină boia afumată.

Acestea sunt doar câteva variante de adaptare. Rețeta originală este foarte bună și în forma ei simplă.

Cum se păstrează?

Puiul cu quinoa se poate păstra la frigider, într-un recipient închis ermetic, timp de 3-4 zile, dacă este răcit și refrigerat corespunzător.

Se poate reîncălzi la microunde sau la cuptor, până este fierbinte în interior. Dacă pare puțin uscat, poți adăuga o lingură de apă sau de sos de roșii.

Recomand să păstrezi avocado separat și să îl adaugi doar în momentul servirii.

Întrebări frecvente

Trebuie fiartă quinoa înainte de a o pune la cuptor?

Da. În această rețetă, quinoa se fierbe înainte de a fi amestecată cu celelalte ingrediente. Timpul petrecut la cuptor este destinat în principal încălzirii preparatului și gratinării brânzei.

Se poate prepara fără brânză?

Da, dar textura va fi puțin diferită. Brânza adaugă gust și formează stratul gratinat de deasupra, însă preparatul poate fi servit și fără ea.

Este o rețetă potrivită pentru pregătirea meselor în avans?

Da. Poți pregăti mai multe porții și le poți păstra la frigider pentru zilele următoare. Este o opțiune practică pentru prânz sau cină.

Se poate congela puiul cu quinoa?

Da, preparatul se poate congela în recipiente închise ermetic, de preferat în porții individuale, timp de aproximativ 2-3 luni. Se lasă la dezghețat în frigider și se reîncălzește bine înainte de servire. Avocado se adaugă proaspăt, după încălzire.


Alte rețete care s-ar putea să-ți placă

Dacă ți-a plăcut această rețetă de pui cu quinoa la cuptor, îți las mai jos și alte câteva idei pentru un prânz sau o cină gustoasă și sățioasă:

Pizza cu blat bogat în proteine – Dacă îți plac preparatele gratinate, încearcă și această pizza cu blat din brânză cottage, făină de ovăz și făină de migdale.

Curry vegetarian cu conopidă și tofu – O variantă fără carne, cu legume, tofu și un sos aromat cu lapte de cocos.

Pui cu Quinoa la Cuptor – Rețetă în Stil Mexican

Recipe by Loredana Arion
Porții

2

porții
Timp de pregătire

10

minutes
Timp de gătire

40

minutes
Calorii per porție

580

kcal
Proteine per porție

27

g
Fibre per porție

12

g

Pui cu quinoa la cuptor, fasole roșie, porumb, sos de roșii și brânză gratinată. O rețetă simplă, sățioasă și bogată în proteine, perfectă pentru prânz sau cină.

Ingrediente

  • ½ cană quinoa (aproximativ 85 g, cântărită uscată)

  • ½ cană porumb congelat sau din conservă (aproximativ 80 g)

  • ½ cană fasole roșie din conservă, scursă (aproximativ 85 g)

  • 100 g piept de pui

  • 3 linguri roșii pasate (aproximativ 45 g)

  • 50 g cașcaval, mozzarella sau parmezan

  • Sare și piper, după gust

  • 1 avocado mediu (opțional, pentru servire)

Instrucțiuni

  • Quinoa se clătește bine într-o sită, sub jet de apă rece. Se fierbe conform instrucțiunilor de pe ambalaj, aproximativ 15-20 de minute, până când este gata. Se scurge de excesul de apă.
  • Pieptul de pui se fierbe în apă până când este complet gătit, apoi se taie în bucăți mici.
  • Dacă se folosește porumb congelat, acesta se fierbe în apă cu puțină sare, aproximativ 15-20 de minute sau conform instrucțiunilor de pe ambalaj, apoi se scurge bine. Porumbul din conservă trebuie doar scurs.
  • Fasolea roșie se clătește și se scurge bine.
  • Într-un bol încăpător se adaugă quinoa fiartă, pieptul de pui, porumbul, fasolea roșie și roșiile pasate. Se condimentează cu sare și piper, apoi se amestecă până la omogenizare.
  • Amestecul se transferă într-un vas termorezistent mic. Deasupra se presară brânza rasă.
  • Se introduce în cuptorul preîncălzit la 200°C și se coace timp de 15-20 de minute, până când brânza este topită și ușor rumenită.
  • Preparatul se servește cald, cu avocado tăiat cubulețe sau felii, adăugat deasupra.

Note

  • Valoarea este estimativă și include avocado. Poate varia în funcție de tipul de brânză, dimensiunea avocado-ului și produsele folosite. Fără avocado, estimarea este de aproximativ 420 kcal/porție.
  • Timpii presupun că quinoa, puiul și porumbul pot fi fierte în paralel. Timpul efectiv depinde de ingredientele folosite.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CAPTCHA * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.