
Într-o seară aveam poftă de mâncare mexicană și mi-am propus să fac chilli con carne. Doar că, atunci când m-am apucat de gătit, mi-am dat seama că îmi lipsea tocmai carnea de vită. Aveam însă piept de pui în frigider, așa că am improvizat puțin. 🙂
Așa a apărut prima variantă a acestei rețete, pe care între timp am mai modificat-o. Am adăugat câteva ingrediente și condimente, iar acum îmi place chiar mai mult decât la început.
Nu este un chilli con carne tradițional, dar este o variantă cu pui, fasole roșie și porumb, foarte aromată, ușor picantă și destul de sățioasă. În plus, se face într-o singură tigaie și nu necesită prea mult timp petrecut în bucătărie.
De ce îmi place această variantă de chilli con carne cu pui
În primul rând, pentru că este una dintre acele rețete pe care le pot pregăti destul de repede, fără prea multă bătaie de cap.
În plus, este o masă bogată în proteine, datorită combinației de piept de pui și fasole roșie. Iar porumbul adaugă puțină dulceață, care echilibrează foarte bine condimentele.
Îmi mai place și faptul că pot ajusta cât de picant îl fac, în funcție de poftă. Uneori pun mai mult chilli, alteori prefer o variantă mai blândă.
Și, poate cel mai important, este la fel de bun și a doua zi, așa că merge foarte bine și pentru mesele pregătite în avans.

Câteva sfaturi pentru un chilli cu pui reușit
Nu găti prea mult pieptul de pui. Fiind o carne slabă, se poate usca destul de repede. Dacă îl tai în bucăți mici și îl lași să fiarbă ușor în sos, va rămâne mai fraged.
Folosește chimion, nu chimen. Deși denumirile seamănă, sunt două condimente diferite. Chimionul are aroma aceea specifică preparatelor de tip chilli con carne și face o diferență destul de mare la gust.
Ajustează cantitatea de chilli după preferințe. Dacă nu mănânci foarte picant, începe cu mai puțini fulgi de chilli. Poți adăuga oricând mai mult, dar invers este ceva mai complicat. 🙂
Lasă sosul să scadă suficient. Mie îmi place să aibă o consistență mai groasă, nu să fie o supă. Dacă roșiile sunt foarte zemoase, poate fi nevoie de câteva minute în plus pe foc.
Cu ce se poate servi chilli con carne cu pui?
Eu prefer varianta simplă, cu puțină smântână și cheddar ras deasupra. Smântâna mai temperează din iuțeală, iar cheddarul completează foarte bine gustul condimentelor.
Dacă vrei o variantă cu mai multe proteine, poți înlocui smântâna cu iaurt proteic sau iaurt grecesc. Ambele merg foarte bine.
Pentru o masă mai consistentă, poți servi chilli-ul și cu orez simplu sau cu lipii.
De fapt, cred că ar merge foarte bine și cu lipiile proteice cu brânză cottage. 😉

Întrebări frecvente despre chilli con carne cu pui
Se poate face chilli con carne cu piept de pui în loc de carne de vită?
Da, și chiar iese foarte bun. Pieptul de pui are un gust mai neutru decât vita, dar preia foarte bine aromele condimentelor și ale sosului de roșii.
Este o variantă potrivită dacă preferi carnea de pui sau dacă vrei să încerci ceva diferit față de rețeta clasică.
Cât de picant este acest chilli cu pui?
Cu jumătate de linguriță de fulgi de chilli, preparatul poate ieși moderat picant, dar depinde foarte mult de tipul de chilli folosit.
Dacă preferi mâncarea mai puțin picantă, redu cantitatea. Dacă îți place să fie mai iute, poți adăuga puțin chilli la final.
Pot folosi roșii din conservă în loc de roșii proaspete?
Da, poți folosi roșii tocate din conservă, mai ales atunci când roșiile proaspete nu sunt în sezon.
Poți înlocui cele 350 g de roșii proaspete cu aceeași cantitate de roșii din conservă. În funcție de cât lichid conțin, s-ar putea să fie nevoie să lași sosul să fiarbă puțin mai mult pentru a ajunge la consistența dorită.
În plus, economisești puțin timp, pentru că nu mai trebuie să opărești și să descojești roșiile.
Cât timp se păstrează la frigider?
Se poate păstra aproximativ 3–4 zile la frigider, într-un recipient închis ermetic, dacă este răcit și refrigerat corespunzător.
La reîncălzire, poți adăuga puțină apă dacă sosul a devenit prea gros. Ai grijă să fie încălzit bine, inclusiv în centru.
Se poate congela?
Da. Chilli-ul cu pui se poate congela în porții individuale, fără smântână sau cheddar.
Pentru cea mai bună calitate, aș recomanda să fie consumat în aproximativ 2–3 luni. Toppingurile se adaugă după reîncălzire.
Este o rețetă potrivită pentru mesele pregătite în avans?
Da, chiar este una dintre variantele pe care le-aș alege pentru asta. Se păstrează bine, se reîncălzește ușor și poate fi combinat cu garnituri diferite, ca să nu mănânci exact același lucru în fiecare zi.
Alte rețete cu pui pe care să le încerci
Dacă îți plac rețetele simple cu piept de pui, îți recomand să încerci și salata de pui cu morcov. Este o variantă ușoară și sățioasă, potrivită pentru un prânz rapid sau o cină fără prea mult efort.
Chilli con Carne cu Pui – Rețetă cu Fasole Roșie și Porumb
2
porții15
minutes30
minutes480
kcalO variantă simplă de chilli con carne cu piept de pui, fasole roșie, porumb și condimente aromate. Un preparat ușor picant, bogat în proteine și sățios, perfect pentru un prânz sau o cină rapidă.
Ingrediente
350 g piept de pui
3 roșii medii (aproximativ 350 g)
1 ceapă medie
2 căței de usturoi
120 g fasole roșie din conservă, scursă (1 conservă de 200 g)
70 g porumb din conservă, scurs (½ conservă de 170 g)
2 linguri ulei de cocos (se poate înlocui cu ulei de măsline sau de floarea-soarelui)
1 linguriță boia de ardei dulce
½ linguriță chimion măcinat
½ linguriță fulgi de chilli
½ linguriță oregano uscat
Sare și piper, după gust
- Pentru servire, opțional
Smântână (poate fi înlocuită cu iaurt grecesc sau iaurt proteic, în funcție de preferințe)
Brânză cheddar rasă
Instrucțiuni
- Pregătirea puiului: Se mărunțește pieptul de pui cu ajutorul unui mini-robot de bucătărie (chopper), timp de câteva secunde, până când se obține o textură asemănătoare cărnii tocate. Dacă nu se folosește un chopper, pieptul de pui se poate tăia în cubulețe mici.
- Pregătirea roșiilor: Se crestează ușor roșiile în formă de X la bază și se introduc în apă clocotită timp de 30–60 de secunde. Se transferă apoi în apă rece, se îndepărtează coaja și se taie în bucăți mici.
- Pregătirea legumelor: Se toacă mărunt ceapa și usturoiul.
- Gătirea puiului: Se încălzește uleiul într-o tigaie încăpătoare, la foc mediu. Se adaugă pieptul de pui mărunțit și se gătește timp de 4–5 minute, amestecând ocazional, până când începe să se rumenească ușor.
- Adăugarea legumelor: Se adaugă ceapa și se gătește timp de 2–3 minute, până când începe să se înmoaie. Se adaugă apoi usturoiul și se mai gătește aproximativ 30 de secunde.
- Condimentarea: Se adaugă boiaua, chimionul, fulgii de chilli, oregano, sarea și piperul. Se amestecă bine pentru a distribui uniform condimentele.
- Prepararea sosului: Se adaugă roșiile descojite și tocate, se amestecă și se lasă să fiarbă la foc mic timp de aproximativ 20 de minute, amestecând ocazional. Dacă sosul scade prea mult, se poate adăuga puțină apă.
- Adăugarea fasolei și a porumbului: Cu 5 minute înainte de finalul fierberii, se adaugă fasolea roșie și porumbul, scurse și clătite în prealabil sub jet de apă rece. Se amestecă și se continuă gătirea.
- Servirea: Se împarte preparatul în două porții și se servește cald, cu smântână și cheddar ras deasupra.
Notă
- Valorile nutriționale sunt estimative și sunt calculate fără smântână, cheddar sau alte toppinguri. Acestea pot varia în funcție de ingredientele și cantitățile utilizate.

