De aproape doi ani nu mai am în bucătărie nicio tigaie cu strat antiaderent. Gătesc în trei tigăi: una din inox, una din fontă și una din oțel carbon.
Între timp, am căpătat și un obicei nou. Nu mai las tigaia în chiuvetă până a doua zi.
Uneori, viața de adult înseamnă să usuci bine o tigaie. 🤪
Nu le folosesc pentru aceleași preparate și nici nu cer aceeași atenție.
Foloseam tigăi antiaderente pentru că se curățau repede și pentru că îmi spuneam că pot găti în ele fără ulei sau unt. În practică, tot mai puneam câte puțin. Iar când stratul se zgâria sau se uza, schimbam tigaia. La mine, asta se întâmpla cam o dată pe an.
Când am început să citesc despre straturile antiaderente și despre cum se comportă în timp, mi-am zis că e momentul să încerc altceva. Așa am ajuns la inox, fontă și oțel carbon.
La început, n-am vrut să cheltuiesc prea mult pe tigăi, în caz că nu mă obișnuiam să gătesc în ele. Acum că știu pe care le folosesc cel mai des, mă văd investind, la un moment dat, în câteva tigăi profesionale.
Tigaia din inox
Tigaia mea din inox este o Demeyere Restoline de 24 cm, cumpărată de la KitchenShop.
O aleg pentru piept de pui, pește, legume sotate, sosuri pentru paste, shakshuka și tocănițe. Se potrivește cu multe dintre mâncărurile pe care le pregătesc în mod obișnuit și nu cere un ritual special după fiecare folosire.
Îmi place mai ales când rumenesc carne și fac apoi un sos în aceeași tigaie. Bucățelele rumenite rămase pe fund sunt o bază foarte bună, cât timp nu sunt arse: adaug puțin lichid și le desprind de pe suprafață.
Partea cu care trebuie să te obișnuiești este că mâncarea se poate lipi. Contează temperatura, grăsimea folosită și momentul în care încerci să o întorci.
Încălzesc tigaia treptat, la foc mediu. Pentru rumenire, mai verific uneori suprafața cu câteva picături de apă, dar testul acesta nu indică temperatura potrivită pentru orice preparat. Ajustez focul în funcție de ce gătesc și îndepărtez apa înainte să adaug grăsimea.
După ce pun ingredientele, încerc să le las în pace. De multe ori, carnea se desprinde mai ușor după ce a prins crustă. Nu trebuie întoarsă din trei în trei secunde.
Știu, uneori răbdarea e ingredientul cel mai greu de găsit.
La curățat, inoxul este cel mai comod pentru mine. Modelul acesta permite spălarea în mașina de vase și acolo ajunge cel mai des. Dacă am nevoie de tigaie mai repede, o spăl manual cu detergent și un burete. Când s-a prins mâncare, o las puțin la înmuiat în apă caldă.
Tigaia din fontă
Când mă gândesc la fontă, îmi vin în minte cartofii prăjiți ai bunicii. Îi făcea în tuci și, dintre toți cartofii prăjiți pe care i-am mâncat, pe ai ei îi țin minte cel mai bine.
Tigaia mea am cumpărat-o fără să fi plecat după o tigaie de fontă. Mi-a plăcut cum arăta și m-am gândit că o să dea bine în pozele cu mâncare. 😇 Am dat pe ea vreo 50 de lei. Nu mai țin minte dacă am luat-o din Metro sau din Selgros, dar pe fund scrie „Cooking by Henner”. E din fontă neemailată.
Nu i-am dat prea multe șanse la început, dar acum este a doua cea mai folosită tigaie din bucătăria mea, după inox.
Este grea, se încălzește lent și păstrează bine căldura. O folosesc pentru rumenit, cartofi prăjiți, șnițele și ouă ochiuri, dar și pentru preparate pe care le termin în cuptor.
O încălzesc la foc mic sau mediu, apoi adaug grăsimea și ingredientele. Nu încerc să grăbesc lucrurile cu flacăra la maximum: fonta acumulează căldură și nu se răcește imediat când reduc focul.
După gătit, o las să se răcorească puțin și o spăl manual cu apă caldă și puțin detergent. Nu o las la înmuiat și nu o pun în mașina de spălat vase.
O usuc imediat, inclusiv puțin pe aragaz, la foc mic, apoi o șterg cu un strat foarte subțire de ulei.
Tigaia din oțel carbon
Tigaia din oțel carbon este o de Buyer Mineral B PRO de 20 cm, cumpărată tot de la KitchenShop.
O folosesc pentru friptură de vită, omlete, clătite și legume sotate. Dintre cele trei, ea ajunge cel mai rar pe aragaz.
La început a avut nevoie de seasoning, adică de pregătirea suprafeței cu ulei și căldură, pentru formarea patinei. Am urmat pașii producătorului.
Doar că s-a înnegrit foarte repede și a căpătat aspectul unei tigăi folosite ani la rând.
Știu că este normal ca oțelul carbon să își schimbe culoarea și că suprafața nu rămâne uniformă. Totuși, mă deranjează puțin aspectul ei, pentru că uneori pare nespălată. 😅
Patina ajută mâncarea să se desprindă mai ușor, dar tigaia are în continuare nevoie de grăsime și de temperatura potrivită. O încălzesc treptat și nu o țin goală pe foc mare.
Deși recomandările pentru acest model spuneau să nu o spăl cu detergent, eu am folosit atunci când avea multă grăsime arsă. După spălare și uscarea completă, am refăcut seasoningul: între trei și cinci runde de încălzit, uns cu un strat foarte subțire de ulei și lăsat la răcit. Apoi de la capăt.
Așa am procedat eu în situațiile respective, nu este un pas pe care îl fac după fiecare folosire.
În rest, îndepărtez resturile cu un burete, o perie sau o racletă, fără să las tigaia la înmuiat. La fel ca fonta, o usuc imediat și o șterg cu foarte puțin ulei.
Pentru sosurile de roșii și alte preparate acide care fierb mai mult, aleg inoxul. Gătirea îndelungată a alimentelor acide poate afecta patina fontei și a oțelului carbon.
Surprinzător, îmi place acest mic ritual de îngrijire. Credeam că o să mă enerveze și că voi reveni repede la tigăile antiaderente, dar simt o oarecare mândrie când văd că tigăile se păstrează bine.
Acest articol conține linkuri de afiliere. Dacă alegi să faci o achiziție, o rezervare sau să folosești un serviciu prin intermediul lor, pot primi un mic comision, fără niciun cost suplimentar pentru tine.
